Evenimente
1952: Operațiunea Ivy – Explozia primei bombe cu hidrogen a Statelor Unite.
- 475: Romulus Augustus e proclamat împărat al Romei.
- 802: Nicefor I Genikos este ales împărat a Bizanțului.
- 1517: Profesorul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Data este considerată drept început al Reformei, sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei.
- 1755: Giacomo Casanova reușește să fugă din Palatul Dogilor din Veneția unde a fost închis pentru „insulte la adresa sfintei religii”.
- 1864: Nevada a devenit cel de al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
- 1869: La Gara Filaret, are loc inaugurarea cu mare fast a liniei ferate București-Giurgiu, în prezența prim-ministrului. Din Gara Filaret au plecat două garnituri; prima, denumită „Trenul de onoare Michaiu Bravu”, condusă de sir John Trevor Barklay, și a doua, „Trenul Dunărea”, condusă de Nicolae Tănase, primul mecanic de locomotivă român. (19 octombrie, stil vechi)
- 1892: Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri Aventurile lui Sherlock Holmes.
- 1920: Legea privind înființarea școlilor românești de studii superioare la Paris și Roma.
- 1922: Benito Mussolini devine cel mai tânăr premier din istoria Italiei.
- 1952: Operațiunea Ivy – Explozia primei bombe cu hidrogen a Statelor Unite.
- 1956: Contraamiralul american G.J.Dufek a devenit primul om care a reușit să aterizeze cu un avion la Polul Sud.
- 1968: Președintele american Lyndon B. Johnson ordonă încetarea bombardamentelor în nordul Vietnamului.
- 1984: Indira Gandhi, prim-ministru a Indiei, este asasinată de doi membri din garda sa de corp.
- 1991: Primele alegeri libere pentru președinție în Zambia.
- 1998: Începe criza dezarmării din Irak: Irak anunță că nu mai cooperează cu inspectorii ONU.
- 2003: Este descoperită Planeta pitică Eris.
Vezi aici : https://minadestiri.ro/importanta-zilei-de-30-octombrie/
Nașteri
- 1345: Regele Ferdinand I al Portugaliei (d. 1383)
- 1391: Eduard, rege portughez (d. 1438)
- 1424: Regele Vladislav al III-lea al Poloniei (d. 1444)
- 1632: Johannes Vermeer, pictor olandez (an de botez) (d. 1675)
- 1636: Ferdinand Maria, print elector de Bavaria (d. 1679)
- 1705: Papa Clement al XIV-lea (d. 1774)
- 1711: Laura Bassi, fiziciană italiană, prima femeie din lume care câștigă un scaun la universitate într-un domeniu științific (d. 1778)
- 1795: John Keats, poet britanic (d. 1821)
- Regele Ferdinand I al Portugaiei
- Papa Clement al XIV-lea
- Laura Bassi, prima femeie fizician
- 1802: Charlotte Napoléone Bonaparte, nepoata de frate a lui Napoleon I (d. 1839)
- 1815: Karl Weierstrass, matematician german (d. 1897)
- 1821: Karel Havlíček Borovský, scriitor ceh, traducător, jurnalist și om politic (d. 1856)
- 1835: Adolf von Baeyer, chimist german (d. 1917)
- 1838: Luís I, rege portughez (d. 1889)
- 1851: Lovisa a Suediei, prințesă suedeză și regină a Danemarcei (d. 1926)
- 1857: Axel Munthe, medic și scriitor suedez (d. 1949)
- 1881: Eugen Lovinescu, critic și istoric literar, prozator și dramaturg român (d. 1943)
- 1883: Marie Laurencin, pictor francez (d. 1956)
- 1884: Marc Elder, scriitor francez, câștigător al Premiului Goncourt în 1913 (d. 1933)
- 1885: Karl Radek, om politic și jurnalist rus (d. 1939)
- 1887: Chiang Kai-Shek, om politic chinez (d. 1975)
- 1892: Alexandr Alehin, campion mondial de șah francez-rus (d. 1946)
- 1896: Ethel Waters, actriță americană (d. 1977)
- 1898: Ralph Erwin, compozitor de șlagăr și film austriac (d. 1943)
- 1902: Carlos Drummond de Andrade, scriitor brazilian (d. 1987)
- 1903: Joan Robinson, economistă britanic (d. 1983)
- 1905: Harry Harlow, etolog american (d. 1981)
- 1912: Jean Améry, scriitor austriac (d. 1978)
- 1912: Ollie Johnston, pictor american (d. 2008)
- 1918: Ian Stevenson, cercetător american (d. 2007)
- 1920: Henri Wald, filozof român (d. 2002)
- 1920: Gunnar Gren, fotbalist suedez (d. 1991)
- 1920: Helmut Newton, fotograf german (d. 2004)
- 1920: Fritz Walter, fotbalist german (d. 2002)
- 1922: Barbara Bel Geddes, actriță americancă (d. 2005)
- 1922: Norodom Sihanouk, rege cambogian (d. 2012)
- 1925: John A. Pople, matematicain britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 2004)
- 1927: Lee Grant, actor american
- 1928: August Everding, regizor german (d. 1999)
- 1929: Bud Spencer, actor italian (d. 2016)
- 1930: Booker Ervin, saxofonist american (d. 1970)
- 1930: Michael Collins, astronaut american (Apollo 11, 1969), (d. 2021)
- 1936: Michael Landon, actor american (d. 1991)
- 1936: Siminică, artist acrobat (d. 2018)
- 1942: David Ogden Stiers, actor și muzician american (d. 2018)
- 1945: Russ Ballard, chitarist, vocalist, compozitor și producător britanic
- 1946: Stephen Rea, actor irlandez
- 1947: Frank Shorter, atlet american
- 1950: John Candy, comic și actor canadian (d. 1994)
- 1950: Zaha Hadid, arhitectă irakiană (d. 2016)
- 1955: Naji Hakim, organist și compozitor libanez
- 1961: Peter Jackson, regizor neo-zeelandez
- 1963: Rob Schneider, actor, scenarist și regizor american
- 1964: Marco van Basten, fotbalist olandez
- 1967: Vanilla Ice (n. Robert Matthew Van Winkle), rapper și actor american
- 1977: Simona Gherghe, prezentatoare de televiziune și jurnalistă română
- 1978: Martin Verkerk, jucător de tenis olandez
- 1988: Sébastien Buemi, ciclist elvețian
- 1990 : Emiliano Sala, jucător de fotbal argentinian (d. 2019)
- 2005: Infanta Leonor a Spaniei, primul copil al Regelui Filip al VI-lea al Spaniei
Decese
- 1517: Fra Bartolomeo, pictor italian (n. 1472)
- 1713: Ferdinando de’ Medici, Mare Prinț de Toscana (n. 1663)
- 1723: Cosimo al III-lea de’ Medici, Mare Duce de Toscana (n. 1642)
- 1732: Regele Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei (n. 1666)
- Indira Gandhi, prim-ministru indian
- Federico Fellini, regizor italian
- 1765: Prințul William, Duce de Cumberland, fiul cel mic al regelui George al II-lea al Marii Britanii (n. 1721)
- 1768: Francesco Maria Veracini, violonist și compozitor italian (n. 1690)
- 1785: Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel (n. 1720)
- 1786: Prințesa Amelia a Marii Britanii, fiică a regelui George al II-lea (n. 1711)
- 1918: Egon Schiele, pictor austriac (n. 1890)
- 1939: Albrecht, Duce de Württemberg (n. 1865)
- 1960: Mircea Florian, filosof român (n. 1888)
- 1972: Onisifor Ghibu, profesor român de pedagogie (n. 1883)
- 1984: Indira Gandhi, prim-ministru indian (n. 1917)
- 1986: Robert S. Mulliken, fizician și chimist american (n. 1896)
- 1993: Federico Fellini, regizor italian (n. 1920)
- 1993: River Phoenix (n. River Jude Bottom), actor, muzician și activist american (n. 1970)
- 2017: Mircea Drăgan, regizor român (n. 1932
- 2020: Sean Connery, actor britanic (n. 1930)
Sărbători

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de 31 octombrie
- Sfinții Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis (calendarul ortodox și greco-catolic)
- Ziua Reformei (calendarul luteran)
- Ziua Internațională a Mării Negre
- Halloween
Sursa : http://wikipedia.org