Universitatea Cluj joaca azi in prima etapa a SuperLigii, in deplasare la Petrolul Ploiesti.
Sepcile rosii se deplaseaza azi la Ploiesti unde va infrunta in prima etapa a SuperLigii eterna rivala ,Petrolul.
Va fi primul joc oficial al studentilor cu Toni Petrea pe banca tehnica care i-a luat locul lui Ioan Ovidiu Sabau,cel care a condus Universitatea Cluj in sezonul precedent.
Anton Petrea a declarat :
„E un nou sezon, ne gândim să facem ceva mai bine decât în cel trecut. Tot timpul trebuie să progresăm, pentru asta ne antrenăm. Știm că nu va fi ușor, echipele s-au întărit, însă trebuie să fim încrezători și să mergem la fiecare joc să scoatem maximum. Avem un lot cu jucători cu experiență, obișnuiți cu performanța. Sper să se vadă asta pe teren și în rezultate.
Le-am transmis băieților ce îmi doresc să joace. Vreau să fim o echipă combinativă, dar și o echipă agresivă, reactivă atunci când pierdem mingea. Nu e ușor să ne sincronizăm, însă sper ca lucrurile să se omogenizeze.
Victoriile aduc un moral bun, însă trebuie să ne gândim doar la următorul meci. Nu are rost să facem planuri, trebuie să luăm fiecare joc în parte și să încercăm să câștigăm.”
Jocul va incepe la orele 18.30 si va fi trensmis pe Digisport 1.
Foto : facebook.com/FCUCluj