Primarul Turzii vine cu un nou anunț referitor la încă un proiect mare pentru oraș! Un Aqua Park la Turda!
Matei Cristian, primarul municipiului Turda
Atunci când ești primar și îți iubești orașul, pe lângă toată dinamica pe care această funcție o presupune, călătoriile la București pentru a rezolva diverse spețe fac parte din agendă. Eu personal, merg cel puțin o dată pe lună în capitală, la ministere sau la alte instituții centrale cu care avem raporturi de colaborare.
Astfel, în această săptămână, în cadrul vizitelor pe la ministere, m-am reîntâlnit cu Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene. Cu siguranță mulți dintre voi îl cunoașteți, deoarece înainte să fie ministru, în calitate de director ADR Nord-Vest, venea aproape săptămânal la Turda și ne-a oferit un real suport în obținerea finanțărilor și pregătirea tuturor proiectelor europene pe care astăzi le implementăm cu succes.
Ei bine, în cadrul acestei întâlniri am primit o veste foarte bună: în exercițiul financiar următor se va deschide o axă care ne va permite să accesăm fonduri europene pentru construirea unui Aqua Park de mari dimensiuni în Turda!
Rând pe rând, toate ”visele” acestea pe care le am, vor deveni realitate. Atunci când îți dorești cu adevărat să obții ceva și faci tot posibilul pentru asta, există toate șansele ca viața să-ti ofere acel ceva. Iar eu îmi doresc să văd Turda la înălțime, îmi doresc să avem un oraș etalon, un centru turistic de importanță majoră, un oraș cu adevărat european. Și fac tot ce pot pentru asta, alături de echipa mea.
Mulțumesc domnului ministru Marcel Boloș pentru tot ce a făcut pentru Turda, pentru profesionalismul de care a dat tot timpul dovadă și pentru că mereu ne aduce vești bune!