Timisoara-doua oferte pentru transformarea Caii Sagului intr-un coridor de mobilitate modern.
Licitația pentru transformarea Căii Șagului într-un coridor de mobilitate modern, de la Shopping City până în Piața Mocioni, a atras două oferte. Acum intră în etapa de evaluare.
Pe un traseu de aproape 2,5 kilometri, vom prioritiza transportul public, vom reorganiza circulația și vom interveni în 11 intersecții pentru fluidizarea traficului. La final, estimăm o creștere a vitezei medii de deplasare cu aproximativ 9 km/h față de situația în care nu ar fi implementat proiectul.
Proiectul mai prevede refacerea a aproximativ 20.000 mp de trotuare, amenajarea a 5 km de piste pentru biciclete și extinderea spațiilor verzi. În plus, vom instala 51 de camere pentru monitorizarea traficului, trei stații pentru măsurarea calității aerului și trei stații de încărcare pentru mașini electrice.
Investiția are o valoare de peste 158 de milioane de lei, dintre care circa 97 de milioane de lei reprezintă finanțare europeană, iar 61 de milioane de lei sunt asigurate din bugetul local.
_______________
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru informații detaliate despre program, accesați www.vest.ro.
Sursa : facebook.com/primariatm
