Atunci când , în august 1973 ,doi barbați înarmați au încercat să jefuiască o bancă în Stockholm, ținând timp de 6 zile angajații băncii ostateci sub amenințarea armelor,prizonierii au empatizat cu agresorii lumea întreagă a rămas șocată.
Sindromul Stockholm e definit ca atașarea victimei de călău , pentru că esența umană nu tolerează mult timp o reacție de nefericire ,frustrare sau amenințare a propriei persoane ,ajungând astfel să-și iubească agresorul.
O situație practic similară se întâmpla în ultimii ani în cruda democrație postdecembristă din România , aplicându-se alegătorului român , ținut captiv de partidele mari ce se perindă vremelnic la putere.
Creșterea procentuală a trandafirilor roșii în condițiile unei prezențe foarte mici la urne ne arată fără tăgadă nucleul dur și prizonier al acestui curent de stânga , care profită neîncetat de oportunitățile ce se ivesc.
Este greu de înțeles cum se uită OUG 13 care a scos sute de mii de oameni în stradă sau masacrarea legilor justiției de către o majoritate toxica parlamentară care trei ani a guvernat țara.
Atunci când haiducii luau de la bogați să dea la săraci era explicabil să înțelegi dar să iei de la cei care muncesc și să dai celor ce fug de muncă doar ca să-i ții captivi ca alegători ,sfidează gravitația .