Situatia pandemica este dezastruoasa in Romania care se afla in pragul starii de urgenta insa autoritatile se contrazic de la o zi la alta.
Daca pana mai ieri la incidenta de peste 6 la mie , localurile isi inchideau programul se pare ca ,desi batem recorduri in pandemie, autoritatile au dat liber pana la orele 24.00.
Citeste si aici : https://minadestiri.ro/organizatia-mondiala-a-sanatatii-ingrijorata/
Asta in conditiile in care suntem pe locul intai in lume la decese raportat la numarul de locuitori iar rata vaccinarii complete nu depaseste 40%.
Prefectul Clujului,Tasnadi Szilard, a precizat :
Având în vedere că interpretarea nu era unitară pe site-urile oficiale (în unele locuri se spune că orarul e până la 22.00), Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a cerut un punct de vedere oficial Departamentului pentru Situații de Urgență, în ceea ce privește clarificarea unei probleme referitoare la activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase.
În urma răspunsului vă comunicăm că activitatea acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-24.00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6 / 1.000 de locuitori.
Sursa foto https://ebsradio.ro/