REZONANȚA ZILEI de 20 decembrie.

REZONANȚA ZILEI de 20 decembrie.

Ziua Internațională a Solidarității Umane

20 decembrie 217 – A murit papa Zephyrinus si a fost succedat de papa Callixtus I, care a deținut funcția papală pana in anul 222.

20 decembrie 1191 – Prima atestare documentară a cetății Sibiului, într-un document emis de papa Celestin al III-lea.

20 decembrie 1192 – Richard I al Angliei este capturat și luat prizonier de Leopold al V-lea al Austriei în timp ce era în drum spre Anglia după ce a semnat tratatul cu Saladin care a încheiat cea de-a Treia Cruciadă.

20 decembrie 1355 – A murit Stefan Dušan, tarul Serbiei (n. 1308). Ștefan Uroș IV Dușan (n.aprox.1308 ), a fost regele Serbiei (din 8 septembrie 1331) și țar al sârbilor și grecilor (din 16 aprilie 1345). Sub conducerea sa, Serbia și-a atins apogeul extinderii sale teritoriale, ajungand unul dintre cele mai mari state din Europa acelei vremi.

20 decembrie 1494 – S-a nascut matematicianul si cartograful francez, Oronce Fine sau Finé ( d. 8 august 1555). În 1532 a devenit primul profesor de matematică titular la Colegiul Regal, devenit ulterior Collège de France, întemeiat de regele Francisc I cu doi ani înainte. A studiat calculul sexagesimal și transformările figurilor geometrice si a construit o serie de instrumente astronomice. În tinerețe s-a opus concordatului dintre Vatican si Franta, ceea ce i-a cauzat condamnarea la 6 ani de închisoare.

20 decembrie 1522 – Asediul Rhodosului. Sultanul Suleiman Magnificul accepta predarea si evacuarea Cavalerilor de Rhodos cunoscuti sub numele de Cavalerii Ospitalieri, supravietuitori ai asediului otoman al insulei. Acestia se stabilesc in Malta. În secolul al XVI –lea, Ordinul Ospitalierilor a devenit Ordinul Cavalerilor de Malta.

20 decembrie 1722 – A decedat Împăratul Kangxi ( n. 4 mai 1654),al patrulea împărat al dinastiei Quing din China. A condus tara din 1661 pană la 1722, domnia sa fiind cea mai lungă domnie din istorie, fiind totodată unul dintre conducătorii cu cea mai lunga domnie din lume. Împăratul Kangxi este considerat unul dintre cei mai mari împărați pe care i-a avut China.

20 decembrie 1765 – A decedat Ludovic, Delfin al Franței, tatăl regilor Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea (n. 1729)

20 decembrie 1803 – Provincia Louisiana, cumparata de Statele Unite de la francezi cu suma de 15 milioane de dolari, este preluata oficial in urma unei ceremonii la New Orleans. Achiziționarea teritoriului conținut în tratat acoperă astăzi aproximativ 23% din suprafața totală a Statelor Unite de azi, iar la vremea respectivă a reprezentat mai mult decât dublarea teritoriului Uniunii.

20 decembrie 1808 – S-a născut Andrei Șaguna, mitropolit, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal (d. 1873)

20 decembrie 1837 – Apare la Bucureşti, in Muntenia, primul cotidian românesc întitulat “România“, sub redacţia lui Florian Aaron şi Gheorghe Hill, care oglindea viaţa politică, social-economică, ştiinţifică şi culturală a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor, precum şi evenimentele politice din întreaga lume. Publicatia a apărut pînă în data de 31 decembrie 1838.

20 decembrie 1842 – Obșteasca Adunare Extraordinară a Țării Românești a ales ca domn pe Gheorghe Bibescu care a abdicat în iunie 1848.

20 decembrie 1852 – S-a născut Ion Mincu, arhitect, întemeietorul școlii naționale românești de arhitectură (d. 1912)

20 decembrie 1868 – S-a nascut Harvey S. Firestone, industrias american, pionier al industriei de cauciuc; (d.7 februarie 1938).

20 decembrie 1879 – S-a nascut Ion Gheorghe Duca, jurist si om politic român; a fost de mai multe ori ministru în guvernul român. În noiembrie 1933 a fost numit prim-ministru însa la 29 decembrie a fost asasinat de un comando legionar.

20 decembrie 1880 – Lascar Catargiu este desemnat preşedinte al Partidului Conservator, în urma morţii lui Costache (Manolache) Epureanu survenită la 22 septembrie 1880.

20 decembrie 1892 – S-a înfiinţat, din iniţiativa profesorului Mina MinoviciInstitutul Medico-Legal (Morga) din Bucureşti, România. Istitutul Medico-Legal era destinat spre a servi învăţămîntului medicinii legale, expertizelor cerute de instanţele judiciare şi nevoilor oraşului.

20 decembrie 1909 – Adoptarea Legii pentru înfiintarea Bancilor populare de meseriasi si a cooperativelor de productie, consum, constructie si de comert din România.

20 decembrie 1915 – Ultimele trupe australiene sunt evacuate de la Gallipoli, fiind decimate in timpul luptelor sangeroase purtate cu armata turca.

20 decembrie 1915 – Prima audiţie, la Ateneul Român din Bucureşti, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc “Acteon” de Alfred Alessandrescu.

20 decembrie 1917 – A luat fiinta prima politie secreta comunista, dupa ce Consiliul Comisarilor Poporului din URSS a emis un decret in care se prevedea formarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevolutiei (CEKA), condusă de Felix Edmundovici Dzerjinski. Organizatia a devenit cunoscuta ulterior sub numele de KGB.

20 decembrie 1924 – Hitler este eliberat din inchisoarea Landsberg in care fusese incarcerat 264 de zile in urma puciului esuat de la Munchen.In timpul detentiei Hitler a scris cartea Mein Kampf, devenita “biblia” nazismului.

20 decembrie 1925 – Este promulgată Legea de organizare a Curţii de Casaţie din România.

20 decembrie 1934 – S-a nascut sculptorul român George Apostu; (d. 13.10.1986).

20 decembrie 1940 – A fost deschisă prima autostradă din California.

20 decembrie 1944 – A încetat din viaţă Nicolae Cartojan, academician, istoric literar, pedagog român; (n. 4 decembrie 1883).

20 decembrie 1945 – Un anunt al noii puteri instalate de sovietici in Romania.

20 decembrie 1946 – A fost “etatizată” Banca Naţională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.

20 decembrie 1950 – S-a născut Ioan Flora, poet şi traducător, poet de limba română din Banatul Sârbesc (Iugoslavia); (d. 3 februarie 2005).

20 decembrie 1957 – S-a nascut Anna Vissi, cântăreaţă greacă, originară din Cipru.

20 decembrie 1963 – A decedat compozitorul român Paul Constantinescu; (n. 1909).

20 decembrie 1966 – A decedat Mihail Sorbul, dramaturg roman, primul laureat al Premiului naţional pentru literatură dramatică în 1937; (n. 16.10.1885).

20 decembrie 1968 – A încetat din viaţă John Steinbeck, scriitor american (romanele sale “Fructele mâniei” şi “La răsărit de Eden” au fost ecranizări de succes).

20 decembrie 1973 – A fost inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti.

20 decembrie 1982 – A încetat din viaţă Arthur Rubinstein, compozitor şi pianist american de origine poloneză, recunoscut ca un desăvârşit interpret al muzicii lui Chopin; (n. 28 ianuarie 1887).

20 decembrie 1985 – Papa Ioan Paul al II-lea anunță instituirea Zilei Mondiale a Tineretului.

20 decembrie 1987 – Feribotul de pasageri MV Doña Paz, care se îndrepta către capitala statului Filipine, s-a ciocnit cu petrolierul Vector în strâmtoarea Tablas, în apropiere de Marinduque. Scufundarea navei a dus la pierderea a 4.341 de vieți omenești; doar 24 de persoane au supraviețuit. Este considerat cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace.

20 decembrie 1989 – Nicolae Ceaușescu a calificat într–o intervenție televizată evenimentele de la Timișoara drept opera unor „huligani”, respectiv a unor „grupuri fasciste și antinaționale”.

20 decembrie 1989 – Interventia militara a Statelor Unite ale Americii în Panama. Dictatorul Manuel Noriega este arestat de trupele americane si trimis in judecata in fata unui tribunal din Statele Unite.

20 decembrie 1996 – A încetat din viaţă astronomul si scriitorul american Carl Sagan; (n. 9 noiembrie 1934). A fost pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței in Univers ( SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Calatorie in Univers. Odată cu acest serial a fost publicată și o carte cu același nume. Sagan a scris și romanul Contactcare a fost ecranizat in 1997 , având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster si a fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărți, și a publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.

20 decembrie 1997 – A avut loc premiera filmului “La vita é bella” (regia Roberto Begnini) distins, la Cannes, cu Marele Premiu al Juriului şi cu trei Premii Oscar.

20 decembrie 1998 – A încetat din viaţă Alan Lloyd Hodkin, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe anul 1963 (n. 5 februarie 1914).

20 decembrie 1999 – Teritoriul Macao, care a fost timp de 442 de ani colonie portugheză, revine sub suveranitatea Republicii Populare Chineze, cu un statut de Regiune Administrativă Specială.

20 decembrie 2000 – Preşedintele ales al Romaniei, Ion Iliescu, a depus jurământul în faţa Camerelor Parlamentului.

20 decembrie 2001 – A decedat Léopold Sedar Senghor, poet si om politic, fost preşedinte al statului Senegal (1960–1980). Promotor al conceptului “la négritude”, Senghor a fost unul dintre luptătorii din avangarda mişcării pentru unitate africană; (n.09.10.1906).

20 decembrie 2003 – Preşedintele Ion Iliescu a declarat că “a garanta proprietatea este una şi a garanta material este alta”, referindu-se la retrocedarea imobilelor naţionalizate de regimul comunist şi la acordarea de despăgubiri foştilor proprietari.

20 decembrie 2004 – Noul preşedinte al României, Traian Băsescu, a depus jurământul în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului.

20 decembrie 2004 – Un grup de hoți au furat 50 de milioane de dolari în lire sterline de la Banca Nordică din Belfast, Irlanda de Nord. Jaful este considerat unul dintre cele mai mari din istoria Regatului Unit.

20 decembrie 2007 – Elisabeta a II-a devine cel mai în vârstă monarh al Regatului Unit, surclasând-o pe regina Victoria, care a trăit 81 de ani, 7 luni și 29 de zile.

Vezi și : https://minadestiri.ro/2020/12/14/rezonanta-zilei-de-14-decembrie/

Distribuie pe:

Lasă un comentariu