Primaria Cluj Napoca-Sprijinim activitatea spitalelor și a unităților de cult din oraș.

Sprijinim activitatea spitalelor și a unităților de cult din oraș.

Apel deschis pentru finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru spitalele clujene

În fiecare an Primăria municipiului Cluj-Napoca alocă fonduri pentru sănătate și culte. Fondurile pentru spitalele clujene care nu se află în subordinea Primăriei (Spitalul Municipal „Clujana” fiind singurul aflat în subordinea instituției) sunt acordate în baza unui regulament pentru finanțări nerambursabile, în funcție de solicitările depuse anual de fiecare unitate spitalicească. O procedură similară se aplică unităților de cult din municipiu.

În 2023 pentru susținerea structurilor spitalicești din Cluj-Napoca a fost alocată suma de 12 milioane lei de la bugetul local. De asemenea, pentru cultele religioase au fost alocate fonduri de 3,4 mil. lei.

Apelul pentru acordarea acestor finanțări nerambursabile pentru anul 2024 a fost publicat pe website-ul Primăriei.

Data limită de depunere a cererilor de sprijin financiar este:

– pentru structurile spitalicești 10.04.2024;

– pentru cultele religioase 26.03.2024.

Sprijinul financiar de la bugetul local pentru unitățile spitalicești se poate acorda pentru:

– finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv dotări cu echipamente medicale, servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare,

– cheltuieli de funcționare și întreținere a mijloacelor de intervenție a echipajelor de prim ajutor calificat care funcționează în sistemul SMURD

– desfășurarea unor proiecte locale de sănătate publică.

Mai multe informații, pe website-ul Primăriei Cluj-Napoca.

Foto : facebook.com/EmilBoc.Intotdeaunapentruclujeni

Distribuie pe:

Lasă un comentariu