Statele Unite ale Americii își decid președintele pentru următorul mandat!
Democratul Joe Biden este creditat cu primul loc potrivit ultimelor sondaje având 51 de procente, în timp ce actualul președinte Donald Trump are 43 de procente. În ce măsură criza sanitară va influența prezența la vot, rămâne de văzut. Însă un lucru e cert, potrivit experților se așteaptă o prezență mai mare decât cea din 2016. Trebuie menționat faptul că scrutinul de anul acesta este cel mai scump din istorie, mobilizarea donatorilor a strâns până în prezent nu mai puțin de 14 miliarde de dolari, sumă care întrece scrutinele din 2012 și 2016 la un loc.
În România urmează poate cele mai importante alegeri din ultimii ani și chiar dacă se speculează referitor la amânarea acestora, poate ar trebui să luăm exemplul Statelor Unite care ne demonstrează că se poate exercita democrația în pandemie. În ce măsură va afecta rezultatul din America relațiile cu partenerii săi economici și strategici, momentan e doar la nivel speculativ. Totodată după data de 3 noiembrie America o să aibă un președinte cu o experiență incomensurabilă, indiferent care dintre cei doi triumfă.