Investitie istorica in invatamantul romanesc-banii vin prin PNRR.Vezi despre ce este vorba!

Investitie istorica in invatamantul romanesc-banii vin prin PNRR.

Emil Boc :

,,Fonduri europene pentru educație – Ceremonia de semnare a contractelor finanțate prin PNRR pentru apelul de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”

În numele AMR – Asociația Municipiilor din România am salutat această investiție istorică în învățământul românesc.

Categoric investiția în educație este de departe cea mai sigură investiție din lume pentru că este lipsită de grija falimentului. Educația este cel mai important instrument prin care putem schimba lumea. Prin educație avem cheia pentru a ieși din sărăcie, cheia pentru prosperitate, cel mai important antidot pentru rasism, fascism, violență și alte fenomene de acest fel.

Tot ceea ce înseamnă o viață democratică putem realiza prin educație.

În calitate de Președinte AMR am transmis felicitări tuturor celor care s-au implicat în acest program și am subliniat câteva elemente importante care să asigure reușita investițiilor în educație până la capăt. Astfel, avem nevoie de:

1. Pregătirea profesorilor – pentru a răspunde cât mai bine nevoilor actuale ale elevilor și evoluției tehnologiei.

2. O mai bună conectare între lumea educației și piața muncii.

3. Dezvoltarea de abilități noi în școală, specifice noilor generații – dezvoltarea gândirii critice este fundamentală, alături de investiții în dezvoltarea spiritului de echipă, de toleranță, cunoașterea problemelor legate de mediu, cultură civică și democratică etc.

În privința nevoilor administrațiilor locale am subliniat importanța descentralizării, a utilizării serviciilor deconcentrate ale ministerelor care sunt în teritoriu – pentru a avea acces direct și a rezolva problemele pe care le avem în implementare. Avem nevoie de debirocratizare, flexibilitate și capacitate administrativă.

Dacă aceste lucruri se asigură, vom avea cel mai de succes proiect de educație din România și vom putea menține acasă cea mai importantă resursă a țării, resursa umană. Astăzi punem semințele, iar roadele le vom culege peste ani.,,

Foto : amr.ro

Distribuie pe:

Lasă un comentariu