CURIOZITĂȚI CULINARE.

Curiozități culinare.Bucatele din zona Banatului nu sunt deloc de lăsat.

Ciorbă bănățeană

vezi și: curiozități culinare 12 decembrie

Este una dintre cele mai gustoase și consistente ciorbe românești. Pentru rețeta de ciorbă bănățeană aveți nevoie de următoarele ingrediente: 300 g fasole albă uscată, 4 cartofi, 1-2 cepe roşii, un morcov, 1-2 ardei, 500 ml suc de roşii, o linguriță de boia iute, 300 g cârnaţi de casă picanţi, două legături de pătrunjel proaspăt și o linguriță ulei de floarea-soarelui.

Mod de preparare. Mai întâi,se pune fasolea la înmuiat în apă călduţă, timp de 3-4 ore. Se scoate din apă şi se pune să fiarbă în câteva ape, pentru a nu crea probleme la stomac. După ce s-a fiert, se scoate din apă şi se lasă în sită să se scurgă. Separat, se curăţă ceapa, ardeii, morcovul şi cartofii. Se taie cubuleţe, ca pentru ciorbă şi se înăbuşe câteva minute în uleiul de floarea-soarelui.
Se adaugă aproximativ 2 litri de apă şi se pun să fiarbă la foc mediu, acoperite cu un capac. În acest timp, se taie cârnaţii felii şi se călesc în sucul propriu. După ce au fiert legumele, se adaugă sucul de roşii, sarea, piperul, boiaua iute, se mai lasă să clocotească 10 minute şi se serveşte cu bucăţile de cârnaţi şi pătrunjel proaspăt tocat mărunt.

Ne găsiți și aici: curiozități culinare Facebook

Distribuie pe:

Lasă un comentariu