🌲🔹𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐭𝐚𝐛𝐚𝐫𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐮𝐭𝐢𝐬𝐦, 𝐥𝐚 𝐌𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐝𝐮𝐫𝐞, 𝐁𝐚𝐢𝐬𝐨𝐚𝐫𝐚
✅Prima tabără pentru copii cu deficiențe din spectrul autist dar și pentru copii neurotipici cu situație socială dificilă a avut loc la finele săptămânii trecute, la Tabăra din Centrul de Vacanță Moara de Pădure, comuna Băișoara.
ℹEvenimentul a fost organizat de Organizația de Caritate Eco-Phoenix, Asociația Autism Transilvania și Casa de tip familial A-mic din cadrul Organizației Creștine Ecce Homo, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.
🟡Astfel, 𝟐𝟕 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 au participat, 𝗺𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗲𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗼𝗮𝗿𝗮, la activități sportive cu specific montan: escaladă la panou artificial, tiroliană, parcurgerea traseelor suspendate din parcul de aventură, dar și o drumeție cu aproape 300 de metri diferență de nivel până la Cetatea Liteni. 🌙Seara, copiii s-au bucurat de un foc de tabără în curtea Centrului de Vacanță. ➡️Pe parcursul celor două zile, copiii au fost asistați de voluntari ai entităților organizatoare și de salvatori montani, pentru activitățile specifice.
Vezi și: 𝐃𝐨𝐭𝐚𝐫𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva, Cluj-Napoca
𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐭𝐚𝐛𝐚𝐫𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐮𝐭𝐢𝐬𝐦, 𝐥𝐚 𝐌𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐝𝐮𝐫𝐞, 𝐁𝐚𝐢𝐬𝐨𝐚𝐫𝐚
📣𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐬̦𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑖𝑛𝑖𝑡𝑖𝑎𝑡𝑖𝑣𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑎𝑡 𝑙𝑎𝑢𝑑𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑜𝑠𝑖 𝑎𝑢 𝑓𝑎𝑐𝑢𝑡 𝑜 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑒 𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖. 𝐼𝑖 𝑓𝑒𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡 𝑝𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑖 𝑐𝑒𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡𝑖 𝑠𝑖 𝑖𝑖 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟 𝑑𝑒 𝑡𝑜𝑡 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑑𝑒𝑟𝑢𝑙𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑖𝑙𝑎𝑟𝑒.”
🔶Centrul de Vacanță Moara de Pădure și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, s-au implicat constant, în ultimii ani, în organizarea taberelor pentru copii cu dizabilități ori cu situații sociale mai dificile:
📍au fost deja opt ediții de tabere de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca,
📍o primă ediție pentru elevi de la casele de copii – Casa de Copii Sf. Onufrie Cluj și Casa de Copii Filantropia Alba.
📍Pe lângă acestea, au avut loc și două ediții organizate în jurul datei de 1 iunie pentru copiii de la Școala Băișoara.